Rugăciuni la diverse trebuințe
Rugăciunea părinţilor pentru copii
Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om şi ai suflat în faţa lui suflarea de viaţă si, binecuvântându-l, ai zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul, iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi deci naşterea de fii, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i pe ei de înţelepciune şi pricepere. Îndreaptă paşii lor pe căile omeniei, ale dreptăţii, ale dragostei de oameni şi ale bunei-cuviiţe. Ajută-mi a cultiva în ei bunătatea şi a-i face folositori loruşi şi obştei în mijlocul căreia trăiesc. Dă-le lor comorile cereşti ale virtuţii, care nu pier niciodată. Nu cer pentru ei, Doamne, bogăţii pământesti, ci te rog dă-le un trup sănătos şi iubitor de osteneală, precum şi suflet luminat şi râvnitor spre tot binele, ca să ajungă buni fii ai Sfântei noastre Biserici şi vrednici cetăţeni ai Patriei, ca de-a pururi să binecuvânteze numele Tău. Amin.
Rugăciunile copiilor pentru părinţi
Dumnezeule, rugându-mă Ţie pentru tatal meu şi pentru mama mea, împlinesc una din cele mai sfinte datorii, pe care Tu ai pus-o asupra mea şi anume: să-i cinstesc şi să-i iubesc din tot sufletul meu şi din toată inima mea. Cea dintâi din îndatoririle mele către ei este de a mă ruga Ţie totdeauna pentru sănătatea şi bucuria lor, a mă supune şi a-i ajuta din toate puterile mele. O, Dumnezeule atotputernic, care binecuvintezi pe fii pentru părinţii lor şi adesea în dreapta Ta mânie îi pedepseşti pentru greşelile lor, primeşte umila mea mulţumită pentru binefacerile pe care le reverşi neîncetat asupra lor. Trimite-le, Preabunule, şi-n viitor binecuvântarile Tale şi le iartă lor greşelile pe care, ca nişte oameni, le vor fi făcut. Tu porunceşti să cinstesc în ei puterea Ta şi să le fiu recunoscător şi mulţumitor pentru viaţa pe care mi-ai dat-o prin ei şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au pentru mine. Ajută-mi dar să urmez poruncile Tale sfinte, sa le fiu supus, ascultător şi să nu fac nimic care să-i amarască şi să-i întristeze. Răsplăteşte-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine pentru dragostea şi îngrijirea neadormită pe care totdeauna o au pentru mine. Apară-i de toate nenorocirile şi întristările. Dă-le viaţa lungă, fericită, liniştită şi cu bună înţelegere. Fă-i părtaşi binecuvântarii Sfinţilor Tăi. Înmulteşte-le roadele ostenelilor lor. Fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească întru tot binele şi întru îndestulare, ca să te binecuvântăm în toate zilele vieţii noastre. Amin.
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, care împuterniceşti florile şi verdeaţa de pe tot pământul cu căldura soarelui şi sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu Cel ce toate le-ai zidit de bunăvoia ta în cer şi pe pământ şi pe toate le păstrezi prin dragoste, revarsă Doamne, peste sufletul meu cel slab şi umilit care se închină Ţie, bunătatea şi darul Tău şi iubire şi mila peste părinţii mei şi peste toţi aceia care se ostenesc pentru mine şi care m-au ajutat vreodată cu sfatul şi bunătatea lor. Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei sa simtă din belşug mângâierile şi ajutorul cel venit de la Tine şi revarsă asupra lor prin rugăciunile şi prin dragostea mea fiasca. Îţi vorbeşte Părinte, inima mea de fiu/fiica, şi ştiu că Tu cunoşti launtrul nostru şi că nu te vei întoarce de la inima mea. Dăruieşte-mi Doamne înţelepciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri şi nici în bucurie, învăţătura Ta, cum "binecuvântările părinţilor întăresc casele fiilor" şi "cununa bătrânilor sunt fiii lor şi fala fiilor sunt părinţii lor". Pentru aceasta te rog Doamne, întăreşte-mă sa cresc înaintea feţei lor cu temerea de Tine şi cu ruşinea de oameni, pentru ca, prin curăţirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat şi prin setea de orice virtute, viaţa mea să fie spre mântuirea mea şi a lor. Însuţi Tu Doamne, trimite din cerul Tău preaînalt, binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, şi ajută-mă să fac bucurie părinţilor mei şi să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvârşind numai ce este bun şi plăcut Ţie, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin
Rugăciune pentru cei bolnavi
Atotputernicule Doamne, Tămăduitor al sufletelor şi trupurilor, care cobori pe oameni şi tot Tu îi ridici, care pedepseşti şi vindeci din nou, ai milă de (numele), pentru ca este bolnav (bolnavă). Întinde-Ţi braţul Tău tămăduitor, şi vindecă pe el (ea), şi ridică-l(o) din patul de suferinţă. Goneşte duhul de slăbiciune din el (ea) şi îndepărtează de la el (ea) durerea, rănile, febra şi slăbiciunile. Dacă are păcate şi greşeli, iartă-i-le, din dragostea Ta pentru oameni. Dumnezeule ai milă de ceea ce a creat mâna Ta, întru Iisus Hristos, împreună cu Care eşti binecuvântat şi cu Bunul şi de viaţă datatorul Tău Duh, acum şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea celor care vor să se căsătorească
Doamne, Dumnezeule al milostivirilor şi a toată bunătatea, care plineşti cererile celor care Te cheamă cu credinţă, ascultă şi nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim vieţile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre şi ştii dacă este bună sau este rea.
Dacă este bineplacut Ţie să luam asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmaşul ne necăjeşte. Ajută-ne, Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruieşte-ne pace, dăruieşte-ne linişte şi sănătate sufletească şi trupească. Fereşte-ne de noroiul desfrâului, fereşte-ne de căderea în poftele trupeşti. Luminează-ne minţile ca să nu fie întunecate de vrăjmaş. Curăţeşte-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. întăreşte-ne sa mergem pe calea cea îngustă, ocrotiţi de Preacurata Ta Maică şi de soborul tuturor sfinţilor. Să avem o familie în care sa străluceasca făclia credinţei şi a virtuţilor, şi pruncii noştri să fie călăuziţi aşa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.
Iar dacă Tu ştii că din anumite pricini ne este mai de folos să părăsim vrerea noastră şi să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne sa înţelegem aceasta şi sa părăsim voia noastră fără a fi cuprinşi de tulburare sau de deznădejde.
Înaintea Ta, Doamne, sunt vieţile noastre. Rânduieşte cu ele precum ştii ca este mai bine pentru noi. Ca văzând grija Ta sa îţi mulţumim şi să Te lăudam până la sfârşitul zilelor noastre. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă îţi înălţam, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea sotilor unul pentru altul
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arată vrednici de mila Ta, caută cu îndurare şi pazeşte pe soţul meu (soţia mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) şi a petrece împreună până la moarte. Dăruieşte sănătate şi deplina înţelepciune, să-şi poată împlini datoriile sale după voia şi poruncile Tale. Fereşte-l (-o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-l (-o) în dreapta credinţă şi în dragoste desăvârşita, ca să lucrăm împreună faptele bune şi să tocmim viaţa noastră după Sfintele Tale aşezări şi porunci. Că a Ta este stăpânirea şi puterea în veci. Amin.
Rugăciune înainte de calatorie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti calea, adevărul şi viaţa, şi ai călătorit împreună cu sluga Ta Iosif, precum şi cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, Însuţi, Stăpâne, călătoreşte şi cu mine robul Tău, binecuvântându-mi drumul. Trimite-mi şi mie înger păzitor ca lui Tobie, ca să-mi fie povăţuitor şi păzitor şi să mă ferească nevătămat de toată reaua întâmplare. Şi, astfel, cu pace, sănătate şi bună sporire să mă întorc întru ale mele şi toată viaţa mea să proslăvesc preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Rugăciuni la începutul lucrului
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule, Unule-Nascut al Tatălui celui fără de început, Tu eşti cel ce prin gura proorocului Tău David ai zis: ieşi-va omul la lucrul şi la lucrarea sa până seara. Tu ai zis şi prin gura fericitului Pavel Apostolul: cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mânânce. Şi iarăşi Tu ai zis cu preacurată gura Ta: fără de mine nu puteţi face nimic. Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul şi din toată inima dumnezeieştile Tale cuvinte şi cu umilinţă alerg la bunătatea Ta: ajută-mi mie, păcătosului, cu darul Tău, să săvârşesc lucrul ce încep acum: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Psalmul 69: Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte. Doamne să-mi ajuţi mie grabeşte. Să se ruşineze şi să se infrunte cei ce caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: Bine, bine! Să se bucure şi să se veseleasca de tine toţi cei ce te caută pe Tine, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: Marit fie Domnul! Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul şi izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zabovi!
Rugăciune după sfârşitul lucrului
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău. Te slăvesc şi Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi Făcător de bine,- şi iarasi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi daruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea faţă de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte. Şi mă învredniceşte în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire sa-Ţi aduc şi să graiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune pentru împăcarea cu vrăjmaşi
Doamne, învaţă-mă sa-Ţi cunosc mărirea şi bunătatea. Dă-mi inimă curată şi lesne iertătoare şi căinţă pentru supărările ce-am făcut altora. Fă să am dragoste creştinească şi să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, facând porunca Ta. Ma făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău,- pe cel ce mă blesteamă, îl voi binecuvânta. De va flămânzi vrăjmaşul, îi voi da pâine,- iar de va înseta, îl voi adăpa. De va cădea, îl voi ridica şi de se va rătăci, îl voi povăţui. Doamne, eu nu sunt decât om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmaşii mei şi întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferintele şi neodihna ce-mi vin de la ei şi ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să vieţuim pe pământ cu pace, cu bucurie, şi să-i zicem în unire, cu faţa senină şi cu inima curată> "Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri". Ca Ţie se cuvine slava, cinstea şi închinarea în veci. Amin.
Doamne, miluieşte pe cei ce mă urasc, se sfădesc cu mine şi mă ocărăsc, asemenea şi pe cei ce mă grăiesc de rău, ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru mine, necuratul, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Ci-i sfinteşte pe dânsii cu mila Ta, şi-i acoperă de bunătatea Ta, Preabunule Stăpâne. Amin.
Rugăciune pentru binefăcătorul tău
Dumnezeule al dragostei, Ţie sunt dator a-Ţi mulţumi pentru dulcele simţământ al dragostei şi ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce eşti izvorul tuturor bunătăţilor, revarsă binecuvântarea şi binefacerile Tale peste acela pe care inima mea îl cinsteşte şi îl iubeste, peste robul Tău (numele). Apără-l de toate primejdiile ce bântuie viaţa muritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lui întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor şi ai suferinţelor din viaţa lui. Umple inima lui de bucuria mântuirii Tale, povăţuieşte-i paşii pe căi drepte, în scopul mântuirii şi al fericirii. Nu lăsa ca apăsătoarele suferinţe să-i înnoureze fruntea şi să-i amărască inima. Nenorocirile lui să nu facă a i se cobori lacrimi în ochi, inima lui să nu fie jertfa întristărilor. Fă ca fiecare din zilele lui sa fie o frumoasă zi de primăvară, viaţa lui să se asemene unui rău limpede şi lin, ce curge prin grădini înverzite şi pline de flori. Iar dacă va fi ameninţat de nenorocire, fii apărătorul şi ocrotitorul lui, precum el este apărătorul meu. Ori în ce parte va merge sau se va afla, umbreşte-l cu bunătatea şi apărarea Ta. Dă-i, Dumnezeul meu, toate plăcerile şi toate bucuriile iertate muritorilor care păzesc poruncile Tale şi fac bine aproapelui lor. îngerul Tău cel bun să-l însoţească şi să-l păzească în toate zilele lui şi, după o viaţa lungă, plină de binefaceri şi fapte bune, să se învrednicească a dobândi bunătăţile Tale cele fără de sfârşit, gătite tuturor celor ce lucrează virtutea. Amin.
Rugăciune pentru frati şi surori
Doamne, Ţie mă rog, ţine pe fraţii mei (fratele meu) şi surorile mele (sora mea), dându-le lor sănătate, viaţa lungă şi darul Tău cel sfânt, ca să umble în căile Tale şi să faca cele ce sunt după voia Ta cea sfânta. Dă-ne, Doamne, de acum până la capătul vieţii, să ne iubim şi să ne cinstim unii pe alţii,- căci ce este mai bun şi mai frumos decât a vieţui fraţii împreună! Aşa, Doamne, ascultă rugăciunea noastră şi milostiv fii nouă, că bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire înălţam: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciuni de mulţumire
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte. Şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire sa-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciuni pentru cei adormiţi
Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, părinţi şi frati ai noştri şi pe toţi cei care întru creştinătate şi credinţă s-au săvârşit, şi le iartă lor toate greşelile pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au săvârşit şi-i aşează pe ei în locuri luminoase, în locuri cu verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea, unde cercetarea feţei Tale veseleşte pe toţi cei din veac Sfinţii Tai. Dăruieşte-le lor şi nouă împărăţia Ta şi impărtaşirea bunătăţilor Tale celor negrăite şi veşnice şi desfătarea vieţii Tale celei nesfârşite şi fericite. Că Tu eşti viaţa şi Învierea şi odihna robilor Tăi adormiţi, Hristoase, Dumnezeul nostru şi Ţie mărire, înălţam cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.
Cu Sfinţii odihneşte Hristoase, sufletele robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare, ci viaţa fără de sfârşit.
Adresa
All Saints Church, Church Street, Bow Brickhill, Milton Keynes, MK17 9LQ
Contact
Preot Paroh: Pr Dr Ciprian Burca
Telefon: ø7476 888ø36
Email: orthodoxromk[at]gmail[dot]com
© 2025 Parohia Ortodoxă Română "Sf Ciprian și Iustina", Milton Keynes, UK.